Meditația, pe-nțelese :)

Principala opreliște a oamenilor în calea lor către meditație este… omul. Da, omul. Odată sunt eu, care nu am încredere în necunoscut, nemaifiind copilul acela jovial și curios, ba dimpotrivă, unul traumatizat și foarte precaut ce cu greu se deschide la nou. Iar apoi sunt ceilalți (guru, maeștri, ghizi spirituali, discipoli afectați, prăjiți etc.) ce se folosesc de aceste tehnici pentru diferite motive: să suprime voința altora, să-și satisfacă niște nevoi ce nu țin de spirit, să se debaraseze de responsabilitate și tot așa – îi știți căci sunt la vedere.

Toate aceste aspecte negativ-perceptibile ale meditației nu sunt altceva decât niște derapaje, iar orice lucru practicat fără a respecta regulile de bază va conduce într-o zonă nedorită. În schimb, dacă suntem disciplinați și răbdători, putem atinge trăiri clare, dincolo de cuvinte.

Dacă vrem să ajungem la tehnici complexe, e bine totuși să-ncepem de undeva adecvat nivelului nostru, iar de-acolo, repet, respectând niște norme coerente și de bun simț, putem evolua cu timpul către ceva mai altfel.

 

singura soluție: propria evoluție

După ce ne-am întâlnit cu mai mult de 1oooo de oameni, am concluzionat că suntem de-acord cu aceast gând în proporție de 99,ceva%, un mic procent preferând o revoluție (”Lipsește o literă!”, “Dar nu mai bine facem o revoluție?”, “N-avem timp de evoluție.”), iar un și mai mic procent dorind să nu accepte ideea că ar fi nevoie de o soluție (”Pentru ce?”)

Cine să evolueze? Unii au afirmat că mai ales “alții!” ar trebui să evolueze, căci alții sunt de vină pentru tot. Însă, de când am aplicat procesul “Românii Sunt Frumoși”, am observat că mulți înțelegem cu timpul că nu ei, alții, ci noi avem de evoluat, iar un noi nu evoluează fără ca fiecare eu în parte să evolueze cu intenție.

De ce să evolueze? “Dar mie mi-e bine așa, ce mă interesează de alții?”, “Le am pe ale mele, ce-mi trebuie și problemele altora?”. Un răspuns posibil ar fi că noi, fiecare-n parte, putem evolua singuri până la un anumit punct, din care este necesară completarea celorlalți. Însă e nevoie de deschidere pentru un noi general, să ne dorim să ne fie bine împreună și separat, dar și să acționăm conform celor rostite, predicate.

Când să evolueze? Acum e ideal. Continue reading

nu sunt singur

De ceva vreme nu mai sunt singur.  Simt că m-am trezit dintr-un vis istovitor a cărui infinitate părea mai certă ca nicicând. Observ cum patriotismul se leapădă de tendințele sale de fanatism și pășește într-o zonă a logicii și a bunului simț. Văd cum hazul de necaz se transformă într-o fericire sublimă și profundă. Sesizez o renaștere a ospitalității prin dezvoltarea  încrederii în sine și în ceilalți. Simt că fiecare moment de naivitate trăit m-a pregătit pentru binele ce urmează, pentru pașii pe care-i fac împreună cu alți români mândri de noi. Percep o solidaritate pictată în culori calde, atât în țară cât și peste hotare.  Observ cum înflorește artistul din fiecare dintre noi. Văd cum turma obedientă devine un  popor liber în exprimare și optimist în acțiuni. Aud strigăte sincere de fraternitate slobozite către o conștiință comună. Simt cum visele noastre devin realitate de la o respirație la alta. Simt în aer o energie dincolo de puterea mea de înțelegere care-mi oferă posibilitatea de a evolua. Văd cum eroismul și curajul ies la suprafață. Văd un viitor luminos pentru noi și pentru copiii noștri. Simt că evenimentele din ’89  și ’90 nu au fost în zadar. Simt că nimic din cele întâmplate nu au fost în van. Știu că în aceste momente dacii sunt mândri că suntem urmașii lor și sunt alături de noi. Sunt mândri că luptăm pentru respect, pentru crezul nostru, pentru țară și pentru valorile prezente și viitoare. Și da, merităm respect pentru că suntem oameni, suntem calzi, suntem pașnici, suntem marcanți, suntem onești și, dacă am ajuns aici, clar suntem niște supraviețuitori. De ceva zile trăiesc ceva frumos, unic și special, însă nu mă bucur singur de toate acestea. E o lucrare comună bazată pe frumos, pe evoluție și pe solidaritate. E un drum lung și plăcut cu o finalitate momentan indescifrabilă, dar clar superbă.

Mă bucur să fiu contemporan cu atâți români frumoși. Vă mulțumesc!